Naționala de rugby a României a pierdut al doilea meci de pregătire în vederea participării la Cupa Mondială din Anglia. „Stejarii” au fost învinși vineri seara, pe „The Greenyards Melrose”, de finalista ediției trecute a Challenge Cup, Edinburgh, cu 31-16 (17-6). Elevii lui Lynn Howells au rezistat trei sferturi de meci, apropiindu-se la doar un punct, 17-16, însă scoțienii au revenit puternic pe final.
„Stejarii” au deschis scorul prin penalitatea reușită de Florin Vlaicu, 3-0, însă au rămas în avantaj puține minute pentru că scoțienii au revenit repede prin două eseuri. Astfel, primul care a culcat balonul în terenul tricolor de țintă a fost căpitanul Roddy Grant, ca apoi Cornell Du Preez, scăpat singur pe contra-atac să facă același lucru. Încercarea a fost transformată de Nathan Fowles, iar Edinburgh conducea cu 12-3. Elevii lui Lynn Howells nu au abandonat lupta, au pus presiune pe apărarea adversarilor și au obținut două penalități, din care Vlaicu a concretizat una, 17-6.
În repriza a doua jocul s-a dus în continuare pe înaintare, atacurile surprinzătoare pe treisferturi ale celor de la Edinburgh fiind însă oprite de apărarea tricoloră. În minutul 50, gazdele au rămas în 14, după ce Anton Bresler a primit cartonaș galben. Profitând de avantajul unui om în plus, „stejarii” au atacat și au reușit să marcheze un eseu prin Adrian Apostol, transformat de Dănuț Dumbravă. De altfel, același Dumbravă a reușit să strângă scorul după ce a mai transformat și o penalitate, 17-16. Finalul a aparținut scoțienilor, care au marcat trei eseuri prin Jade Te Rure și Roddy Grant, care a reușit hattrick-ul în acest meci. Te Rure a transformat două dintre încercări și scorul final a fost 31-16. „Cred că jocul nostru a arătat că suntem în mijlocul pregătirii pentru Cupa Mondială. Nu am reușit să facem un joc de echipă”, a declarat antrenorul Howells pentru publicația „Scotsman”.
FT score @EdinburghRugby Vs #RugbyRomania: 31-16. Next one against @officialTongaRU on Sep 5th. #HaiRomania pic.twitter.com/hZjPl1HP1E — F.R. Rugby (@RugbyRomania) August 21, 2015
FT score @EdinburghRugby Vs #RugbyRomania: 31-16. Next one against @officialTongaRU on Sep 5th. #HaiRomania pic.twitter.com/hZjPl1HP1E
— F.R. Rugby (@RugbyRomania) August 21, 2015
ECHIPELE: România: 1. Mihăiță Lazăr,2. Eugen Căpățână, 3. Horațiu Pungea, 4. Johannes Van Heerden, 5. Marian Drenceanu, 6. Ovidiu Tonita, 8. Stelian Burcea (C), 7. Randall Morrison,9. Florin Surugiu, 10. Michael Wiringi, 11. Ionuț Botezatu, 12. Florin Vlaicu, 13. Paula Kinikinilau, 14.Florin Ioniță 15. Sabin Strătilă. Rezerve: 16. Paulică Ion, 17. Andrei Rădoi, 18. Otar Turashvili, 19. Valentin Ursache, 20. Mihai Macovei, 21. Daniel Carpo, 22. Tudorel Bratu, 23. Valentin Calafeteanu, 24. Dan Dumbravă, 25. Mădălin Lemnaru, 26. Csaba Gal, 27. Adrian Apostol, 28. Cătălin Fercu.
Edinburgh: 1. Grant Shiells, 2. Neil Cochrane, 3. John Andress, 4. Anton Bresler, 5. Fraser McKenzie, 6. James Ritchie, 8. Cornell Du Preez, 7. Roddy Grant (c), 9. Nathan Fowles, 10. Phil Burleigh, 11. Tom Brown, 12. Andries Strauss, 13, Chris Dean, 14. Jamie Farndale, 15. Nick McLennan. Rezerve: 16. James Hilterbrand, 17. George Turner, 18. Jack Cosgrove, 19. Simon Berghan, 20. Alex Toolis, 21. Magnus Bradbury, 22. Murdo McAndrew, 23. Jade Te Rure, 24. Sam Beard, 25. James Johnstone, 26. Otulea Katoa, 27. Jack Cuthbert.
În primul meci de pregătire, România a remizat cu Yorkshire Carnegie, 10-10.
„Stejarii” vor reveni în țară, iar pe 29 august vor intra iarăși în cantonament. România va susține ultimul meci de pregătire pentru Cupa Mondială, pe 5 septembrie, pe Stadionul Arcul de Triumf, cu Tonga, de la ora 21:00.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER